Cum să te ajuți singur, antreprenorule român – ghid practic pentru 2021!

Autor:

[show_author]

Publicat la:

01/03/2021

Context

IMM-urile generează mai mult de jumătate din PIB-ul țării și contribuie într-o mare proporție la exporturi, însă se confruntă cu numeroase dificultăți.

De ce oare? Sunt sute de articole în care sunt expuse sute de probleme: greaua moștenire, guvernările, multinaționalele, băncile, lipsa unui sistem fiscal reglementat coerent, poziția geografică a României, “se fură” prea mult etc. Dacă am întreba pe oricine va avea, fără excepție, o explicație despre “ce nu merge” și “ce trebuie făcut”. Colac peste pupăză, a venit și COVID-19 peste noi și tocmai ce ne avântăm, cu capul înainte, într-o nouă criză economică.

Din păcate, dacă încercăm să ne uităm puțin în viitor, lucrurile nu arată prea roz: deficit, inflație, șomaj, lipsă de încredere în economie și o Uniune Europeană care nu prea găsește soluțiile – un fel de 2009 pe steroizi, cu COVID-19 și un spectacol trist la Bruxelles și Washington.

Oricum ar fi, un lucru e universal acceptat: trăim într-un mediu economic autohton dificil pentru IMM-uri și fără prea mari premise de ameliorare.

Unde sunt soluțiile? La cine? Ce poate face IMM-ul antreprenorial românesc? Păi există fix două opțiuni: se adaptează realității lui 2020 sau poate să aștepte cu căciula-n mână să “se rezolve lucrurile”. De aici înainte, articolul se adresează doar celor care aleg prima variantă.

Ce e de făcut?

Singura opțiune validă pare să fie cea care presupune că începi să te ajuți singur. Cum faci asta?

  • analizezi fiecare aspect al activității prin prisma resurselor necesare și a rezultatului generat
  • identifici pârghiile prin care poți acționa în sensul de eficientizare
  • decizi asupra unui set de măsuri – modificare portofoliu de servicii/produse, diminuare cheltuieli, renegocieri termene de plată/încasare, modificare structură de finanțare, redimensionare forță de munca etc.
  • implementezi măsurile decise
  • monitorizezi efectul acestor decizii prin prisma rezultatelor financiare și faci ajustările necesare

Am descris mai sus un exercițiu relativ simplu, dar imposibil de realizat in lipsa unui instrument performant care să prezinte operațiunile entității în context financiar astfel încât decidenții sa aibă o imagine clară în ceea ce privește:

  • de unde vine fiecare leu și unde se duce – Fluxul de numerar
  • cât de performant este business-ul și unde poate fi eficientizat – Contul de profit și pierdere
  • care sunt resursele business-ului, cine le finanțează și cât de stabilă este construcția financiară – Bilanțul contabil

Prezentarea cifrelor din Fluxul de numerar, Contul de profit și pierdere și Bilanțul contabil, indiferent de formă, se realizează sub umbrela denumită Raportare Financiară și este instrumentul prin care operațiunile unui business (companie, grup de companii etc.) sunt transpuse în cifre, cu scopul de fi folosite mai departe de cei interesați (acționariat, management, furnizori, autorități etc.) pentru a lua decizii în legătură cu business-ul respectiv.

Soluția

Am pus bazele FinLight cu intenția de a declanșa un proces real de inovare în ceea ce privește mediul antreprenorial autohton, pornind de la ce știm să facem și ce am făcut în ultimii 15 ani: Finanțe și IT.

La FinLight, prin utilizarea resurselor automatizate, am reușit sa creăm o soluție inovativă, rapidă, eficientă și complet configurabilă în funcție de necesități.

Am depășit barierele clasice ce făceau soluțiile de raportare inaccesibile IMM-urilor (costuri ridicate, lipsa de eficiență în prezentare, relevanță scăzută a informațiilor etc.) și am creat prima platformă digitală care oferă acces la o soluție profesională de Raportare Financiarăspecial construită pentru intreprinderile antreprenoriale, indiferent de specific sau de nivelul de pregătire financiară al utilizatorilor.

Sperăm că soluția noastră să vă fie de ajutor și vă stăm la dispoziție în ceea ce privește Finanțele și IT-ul. Pentru restul, ne bazăm pe voi!

Singurul mod in care veți prelua controlul finanțelor voastre este sa săpați adânc și sa remediați problema de la rădăcină

Resurse utile

Ghidul financiar Finlight

Am sintetizat cunoștințele de Raportare financiară de care ai nevoie pentru a utiliza Finlight într-un mod simplu și interactiv. Dacă ai nevoie de ajutor, te poți baza pe echipa Finlight.

Dacă ți-a plăcut articolul îl poți distribui aici:

Publicat la:

01/03/2021

Distribuie articol: