FinLight, soluție pentru antreprenori

Autor:

[show_author]

Publicat la:

25/05/2021

Finlight a apărut ca o soluție pentru ineficiențele cronice din mediul Micro-IMM

Coloana vertebrală a economiei sunt Microîntreprinderile și IMM-urile. Suntem 220 mii de companii valide cu Cifră de afaceri sub 2.5 milioane euro pe an. Raportându-ne la mediul privat, ele utilizează aproximativ 60-65% din forța de muncă și produc cam 50% din Profit (cifrele sunt de la Eurostat – 2018).

La polul opus sunt Companiile Mari. Aproximativ 2 mii la număr, care produc cealaltă jumătate din Profitul națiunii cu aproximativ 35% din forța de muncă.

Ne-am pus întrebările evidente: „De ce par să fie ineficiente companiile romanești mici și medii în comparație cu cele mari?

Nu am găsit un răspuns simplu. Păreri sunt grămadă: Statul Român, multinaționalele malefice, băncile, poziționarea geografica, ghinionul românului, etc. Din experiență noi zicem că, măcar parțial, cauzele sunt și de natură internă: viziune antreprenorială, management neperformant, procese interne ineficiente, politici interne neperformante, structuri de finanțare ineficiente sau riscante, etc.

Am analizat diferențele dintre multinaționale și peisajul antreprenorial

Multinaționala

La Multinațională ne-au învățat un lucru simplu: părerile sunt redundante pentru că cifra contează. Multinaționala îți oferă o cifră pentru orice: pentru cât profit face ea, pentru cât crede ea că meriți tu din el, pentru cât de eficient ești ca angajat, pentru cât de profitabil e un produs sau un client, pentru cât de des intri sau ieși pe ușă… pentru orice, există o cifră sau mai multe. Multinaționala se uită la cifră și iți spune cum merg lucrurile, bine sau prost. Multinaționala nu are păreri. Multinaționala are cifre.

Așadar:

  • are cifra pentru ca are mecanismele care o produc
  • îți prezintă cifra transformată în informație, într-un mod rezonabil, ușor de înțeles, care are sens
  • te învață cum să acționezi în baza ei 
  • te monitorizează apoi constant și te pisează până când cifra zice ca lucrurile merg bine

Concluzia e atât de simplă încât și noi am prins-o: Multinaționala are cifrele care contează și face PROFIT din ele.

MICRO sau IMM-ul ANTREPRENORIAL

MICRO sau IMM-ul ANTREPRENORIAL se confundă de fapt cu Antreprenorul care, statistic vorbind, nu are Cifra. De unde să aibă cifra? Nu l-a învățat nimeni funcțiile managementului la școală, nu l-a învățat nimeni ce înseamnă controlul intern pe procese și cu siguranță nu l-a învățat nimeni cum să dimensioneze Capitalul de lucru.

De regulă, antreprenorul are fler, curaj și un sentiment că ceva merge bine sau prost în funcție de cum merg vânzările și cum încasează bani. Simte că ceva informații ar trebui să fie pe undeva. A mai citit pe net, a mai vorbit cu un consultant. A mai aflat de la bănci, a mai prins din zbor. Nu are însă contextul potrivit să pună la punct un sistem coerent. Dacă totuși vrea niște cifre, pentru antreprenor apar problemele:

  • de unde știe care sunt cifrele care contează? 
  • cum le obține?
  • ce face cu ele după ce le are?
  • cine îi spune care sunt valorile corecte?
  • cine îi spune cum să implementeze soluțiile? 

Soluții există, dar numai pentru IMM-urile mai dezvoltate:

  • consultanți pe mulți bani de la care are o șansă rezonabilă să rămână cu ceva (adică multinaționale de consultanță)
  • consultanți pe bani puțini de la care are o șansă rezonabilă să nu rămână cu nimic (poate un Excel frumos colorat)
  • „să fure” un om de la o multinațională și să spere că respectivul e suficient de tenace încât să pună la punct un sistem intern care să producă cifre și ulterior decizii implementabile. Nu există spectacol mai tragicomic decât un corporatist scos din multinațională și dus într-un sistem unde nu are cifre.

Dacă ești antreprenor și conduci un Micro sau un IMM mai mic, ghinion, nu prea ai soluții reale.

Pe scurt, am prins și a doua concluzie: Antreprenorul român nu are cifrele care contează. Normal că e mai ineficient decât Multinaționala.

Ne-a venit ideea „genială”: de ce nu am putea să îi livrăm noi cifrele antreprenorului?

Ce-i drept, nu ne-a fost foarte clar de la început cum avea sa arate FinLight, însă aveam obiectivul: să livrăm Cifra antreprenorului roman într-un mod în care să o poată transforma în Profit.

Cifra trebuia:

  • să fie ieftină
  • să fie clară
  • să poată genera un efect concret

A durat ceva timp, doi ani scurți, dar:

  • am automatizat procesul de transformare a datelor contabile brute în informații, adică am făcut magia prin care Cifra a devenit ieftină
  • am construit o interfață ușor de utilizat și am construit modul de transmitere al informației astfel încât Cifra a devenit clară
  • am abordat și problema efectului concret astfel încât sistemul este construit de așa natură încât orice Antreprenor, fără pregătire financiar – contabilă, să aibă un punct de plecare în utilizarea cifrelor. 

Am creat și Ghidul Financiar FinLight – o resursă publică pentru toți antreprenorii care vor să utilizeze raportarea financiară, indiferent că folosesc FinLight sau nu.

Așadar, avem prima soluție reală, universal aplicabilă, pentru Micro si IMM-uri,  accesibilă oricărui antreprenor care vrea să evolueze.

Nu pretindem că FinLight este o platformă minune care să replice la nivel de Micro – IMM tot sistemul de raportare intern și extern din multinaționale sau care poate să substituie un ERP bine configurat de un CFO cu experiență, dar…

Este punctul de start pentru ca mediul antreprenorial românesc să transforme cifrele în profit, ca multinaționalele

Resurse utile

Ghidul financiar Finlight

Am sintetizat cunoștințele de Raportare financiară de care ai nevoie pentru a utiliza Finlight într-un mod simplu și interactiv. Dacă ai nevoie de ajutor, te poți baza pe echipa Finlight.

Dacă ți-a plăcut articolul îl poți distribui aici:

Publicat la:

25/05/2021

Distribuie articol: